Era odată o femeie… poate că mai e… nu ea, o alta… şi nu doar una… mai multe… Povestea spune că era…
… Simplă, nesofisticată, naturală, vie! Şi îi plăcea că e femeie. Ştia că are o zestre ancestrală mai greu de acceptat, dar nu se împovăra cu frustrări inutile. Învăţase de la bunica ei că ea, ca femeie, se simţea adevărată, când se privea în ochii bărbatului şi vedea acolo lumina care-o învăluia în stele colorate şi o făcea să creadă că e cea mai frumoasă din lume. Într-o bună zi, un bărbat i-a ieşit pe o cale: l-a privit cu atenţie şi a simţit că se îndrăgosteşte de el. Simplu, natural, pe loc, fără întrebări inutile: “o fi bine, o fi rău, se cade, nu se cade”. S-au iubit! Cerul se unea cu pământul, ziua se împletea cu noaptea, luna rămânea leneşă în braţele soarelui, florile uitau să mai moară. Părea incredibil! Se uita în oglindă şi vedea cât e de frumoasă. Mergea pe stradă şi oamenii întorceau cu admiraţie capul după ea. Îşi privea iubitul, dar uneori simţea că ceva o mai înţepa. Bărbatul observa şi, trist, o ruga să închidă ochii; o punea de fapt să aleagă între ceea ce şi-ar fi dorit şi ceea ce avea. Femeia nu pricepea imediat acel grăunte de sofism.
Dar pentru că era perseverentă mergea pe firul indicat de el. Bărbatul i se dezvăluia, iar femeia înţelegea: că el putea oricând să plece, că iubirea pentru ea nu-l transforma în sclav şi încă multe altele. Tăcea şi asculta vorbele lui şi, pe măsură ce pricepea, învăţa să se iubească şi să se preţuiască pe ea însăşi, devenea cumpătată şi exuberantă şi îl iubea, fără să-i mai pretindă ceva! Astfel femeia învăţa să iubească libertatea ei şi libertatea lui. Simţeau la fel şi, când au hotărât să nu mai locuiască împreună, ea nu s-a întristat. A plecat, dar nu l-a lăsat: l-a luat în inima ei şi toate drumurile pe care le străbătea erau luminate de gândul lui. Ştia, simţea că o iubea. Într-o noapte a avut un vis. Pe o plajă pustie, marea săruta calm ţărmul liniştit. Lumina blândă de toamnă scălda marea şi ţărmul. Era fericită în singurătatea ei şi, nepăsătoare, a închis ochii. L-a simţit lângă ea. Ştia că e el şi s-a cuibărit în braţele lui. Înlănţuită de braţele lui, îi era bine: avea certitudinea că putea pleca oricând, că era liberă. Bărbatul o săruta, iar vorbele ei susurau armonie : “ce bine că suntem, că ne iubim ca nişte fiinţe şi nu ca nişte obiecte, că preţuim această clipă, că ne cunoaştem defectele…”. El o privea nedumerit, iar ea veselă continua: “Îţi cunosc defectele şi am decis să le accept.”. Se cuibărea mai cu drag în braţele lui…
Când s-a trezit, a înţeles că iubirea îi oferea libertatea şi că trebuia să uite că pe bărbat ea îl naşte, îl creşte, îl educă, îi face de mâncare, îi spală, îi calcă rufele şi încă multe altele… Şi astfel femeia a vrut “să uite” şi abia atunci a ştiut cum să-l lase liber şi a ştiut să iubească: în felul ei, conştientă că sunt atâtea feluri de-a iubi.
Femeia a trăit până la adânci bătrâneţi, strălucind şi iubind cu întreaga ei fiinţă. Iar când o iubire s-a stins, a acceptat cu zâmbetul pe buze că e împotriva firii omului să iubească “pentru totdeauna”.
By Catia Maxim
… Simplă, nesofisticată, naturală, vie! Şi îi plăcea că e femeie. Ştia că are o zestre ancestrală mai greu de acceptat, dar nu se împovăra cu frustrări inutile. Învăţase de la bunica ei că ea, ca femeie, se simţea adevărată, când se privea în ochii bărbatului şi vedea acolo lumina care-o învăluia în stele colorate şi o făcea să creadă că e cea mai frumoasă din lume. Într-o bună zi, un bărbat i-a ieşit pe o cale: l-a privit cu atenţie şi a simţit că se îndrăgosteşte de el. Simplu, natural, pe loc, fără întrebări inutile: “o fi bine, o fi rău, se cade, nu se cade”. S-au iubit! Cerul se unea cu pământul, ziua se împletea cu noaptea, luna rămânea leneşă în braţele soarelui, florile uitau să mai moară. Părea incredibil! Se uita în oglindă şi vedea cât e de frumoasă. Mergea pe stradă şi oamenii întorceau cu admiraţie capul după ea. Îşi privea iubitul, dar uneori simţea că ceva o mai înţepa. Bărbatul observa şi, trist, o ruga să închidă ochii; o punea de fapt să aleagă între ceea ce şi-ar fi dorit şi ceea ce avea. Femeia nu pricepea imediat acel grăunte de sofism.
Dar pentru că era perseverentă mergea pe firul indicat de el. Bărbatul i se dezvăluia, iar femeia înţelegea: că el putea oricând să plece, că iubirea pentru ea nu-l transforma în sclav şi încă multe altele. Tăcea şi asculta vorbele lui şi, pe măsură ce pricepea, învăţa să se iubească şi să se preţuiască pe ea însăşi, devenea cumpătată şi exuberantă şi îl iubea, fără să-i mai pretindă ceva! Astfel femeia învăţa să iubească libertatea ei şi libertatea lui. Simţeau la fel şi, când au hotărât să nu mai locuiască împreună, ea nu s-a întristat. A plecat, dar nu l-a lăsat: l-a luat în inima ei şi toate drumurile pe care le străbătea erau luminate de gândul lui. Ştia, simţea că o iubea. Într-o noapte a avut un vis. Pe o plajă pustie, marea săruta calm ţărmul liniştit. Lumina blândă de toamnă scălda marea şi ţărmul. Era fericită în singurătatea ei şi, nepăsătoare, a închis ochii. L-a simţit lângă ea. Ştia că e el şi s-a cuibărit în braţele lui. Înlănţuită de braţele lui, îi era bine: avea certitudinea că putea pleca oricând, că era liberă. Bărbatul o săruta, iar vorbele ei susurau armonie : “ce bine că suntem, că ne iubim ca nişte fiinţe şi nu ca nişte obiecte, că preţuim această clipă, că ne cunoaştem defectele…”. El o privea nedumerit, iar ea veselă continua: “Îţi cunosc defectele şi am decis să le accept.”. Se cuibărea mai cu drag în braţele lui…
Când s-a trezit, a înţeles că iubirea îi oferea libertatea şi că trebuia să uite că pe bărbat ea îl naşte, îl creşte, îl educă, îi face de mâncare, îi spală, îi calcă rufele şi încă multe altele… Şi astfel femeia a vrut “să uite” şi abia atunci a ştiut cum să-l lase liber şi a ştiut să iubească: în felul ei, conştientă că sunt atâtea feluri de-a iubi.
Femeia a trăit până la adânci bătrâneţi, strălucind şi iubind cu întreaga ei fiinţă. Iar când o iubire s-a stins, a acceptat cu zâmbetul pe buze că e împotriva firii omului să iubească “pentru totdeauna”.
By Catia Maxim
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu